Asigurările de viaţă îşi fac loc încet, dar sigur şi în Moldova
autor: S.I.
Brokerul de asigurări de viaţă „Eurolive”, partener al Companiei de asigurări Grawe Carat se declară în prezent cel mai important jucător in domeniul asigurărilor de viaţă din Moldova. Asta în condiţiile în care concurente pe acest segment de piaţă sunt în prezent doar două companii de asigurări. În cinci ani de activitate, compania „Eurolive” a reuşit să încheie peste 15,2 mii de contracte, inclusiv cca 4 mii de contracte fiind încheiate în anul de criză 2009. În perioada 2004-2009 valoarea primelor contractate de „Eurolive” s-a ridicat la 78 milioane de lei, pentru o valoare totală a asigurărilor de 1,5 miliarde de lei.
Reprezentanţi ai „Eurolive” şi „Grave Carat” au declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că efectele crizei s-au extins nemijlocit şi asupra creşterii numărului de contracte în 2009. Cu toate acestea asiguratorii sunt mulţumiţi de felul în care au evaluat afacerile, considerând că pentru o piaţa mică precum cea a Republicii Moldova numărul contractelor la care s-a ajuns în prezent este cel prognozat la momentul lansării pe piaţă. Potrivit asiguratorilor, comparativ cu situaţia din România, unde în 2009 din cauza crizei tot mai mulţi clienţi au renunţat la asigurările de viaţă, moldovenii s-au arătat mai optimişti, iar procentul celor care au cerut rezilierea contractelor a fost doar în jurul unui procent.
Potrivit directorul general al Grawe Carat pentru România şi Republica Moldova, Peter Kasyk, criza a influienţat mai puţin situaţia de pe piaţa asigurărilor din Moldova decât s-a prognozat la declanşarea acesteia. Peter Kasyk consideră că felul în care va evolua mai departe piaţa asigurărilor de viaţă în Republica Moldova va depinde mult de îmbunătăţirea cadrului legislativ, in special la capitolul deductibilităţii primelor de asigurare facultative sau de viaţă şi a pensiilor private. Peter Kasik a menţionat că în prezent nu beneficiază de un cadru legislativ favorabil nici persoanele fizice care doresc să asigure, în mod colectiv, viaţa angajaţilor. În context, directorul de la Grawe Carat şi-a arătat disponibilitatea de a ajuta autorităţile moldovene din domeniu la elaborarea cadrului legislativ adecvat pieţei asigurărilor de viaţă, astfel ca Republica Moldova să nu repete greşelile altor ţări, inclusiv ale României în dezvoltarea acestui segment de piaţă. „Noi suntem disponibili doar să oferim gratis experienţa noastră Moldovei, altfel nu putem influienţa îmbunătăţirea mediul de afaceri din acest sector. Guvernul trebuie să facă paşi concreţi, iar faptul că a fost semnat un nou acord cu Fondul Monetar Internaţional denotă că a fost acceptată direcţia de dezvoltare aleasă de către Moldova, odată cu schimbarea situaţiei politice, iar asta ne conferă optimism că lucrurile vor evolua pe viitor într-o direcţie corectă”, a mai spus Peter Kasyk, citat de Economist.
Recomandă acest articolVizualizāri: 209
Comentarii: 0