S-a întâmplat inevitabilul. Piramida financiară MMM 2011 s-a prăbușit!
MMM 2011 a întrerupt plată tuturor câștigurilor și a interzis noi depozite, relatează presa ucraineană. Se pare că ceea despre ce avertizau experții, inclusiv Banca Națională a Moldovei, a avut loc - MMM 2011 a întrerupt, începând cu 28 mai curent, plata tuturor contribuțiilor. După cum relatează persoane din Ucraina, încetarea plăților a avut loc ca urmarea a unei dispoziții venite de „mai sus”.
MMM 2011 și-a suspendat activitatea în regim de urgență în circa 800 de birouri din spațiul CSI.
„La momentul actual toate plățile au fost oprite. Planificăm, în viitorul apropiat, să întoarcem fiecărui deponent depozitele, din care doar 10 la sută din suma depusă va fi cu bonus, restul banilor vor fi întorși fără bonusuri”, a precizat Serghei Mavrodi, fondatorul piramidei, într-un comentariu pe site-ul MMM.
Potrivit site-ului oficial, în cadrul piramidei MMM 2011 ar fi implicați deja 35 de milioane de oameni.
Amintim că „MMM” a fost cel mai mare sistem financiar piramidal din lume, care a fost închis de guvernul de la Moscova, după ce a luat proporţii nemaivăzute. În doar şase luni preţul acţiunilor fondului de investiţii a crescut de 127 de ori, suma investită ajungând la o treime din bugetul Rusiei.
Actuala reţea MMM a fost construită de Serghei Mavrodi, aceeaşi persoană care a organizat şi MMM Invest în Rusia, în anul 1994. Atunci, Mavrodi a lansat o schemă Ponzi bazată pe investiţii în acţiuni ale companiei MMM Invest, valoarea cărora creştea în continuu, aducând randamente de câteva zeci de procente lunar. Potrivit presei ruse, acum 18 ani, au avut de păgubit circa 30 de milioane de deponenţi ai MMM Invest.
UPDATE 12:04: Site-ul oficial al MMM Ucraina declară că informația despre prăbușirea piramidei este una falsă, și că mass-media încearcă să distabilizeze situația. Mavrodi nu a comentat situația deocamdată.
UPDATE 12:08: Reprezentantul MMM 2011 Moldova,Anatolii Prizenco, a declarat pentru JurnalTV că banii sunt blocați, dar sunt pe conturile participanților! Am intrat într-un regim de „tăcere” pentru 2 săptămâni, a declarat acesta. Nu au fost blocate toate conturile, plățile continuă din conturile MMM 2011 din Ucraina și Rusia. Au fost blocați circa 2 milioane de dolari, din conturile piramidei. Dacă piramida se va prăbuși, atunci deponenții vor declara că de vină este STATUL!
Precizăm că BNM a emis un comunicat de presă prin care atenționa populația despre faptul că „MMM - 2011” activa ilegal.
Banca Națională a Moldovei a specificat în comunicat: „Actualmente, pe teritoriul Republicii Moldova se desfăşoară o amplă campanie publicitară cu privire la funcţionarea unei piramide financiare: „MMM-2011”.
Banca Naţională atenţionează populaţia asupra caracterului ilegal al ofertei de produse şi servicii financiare, care includ atragerea depozitelor sau echivalentelor acestora de la public de către „MMM-2011”. Conform legii, activitatea financiară în cauză poate fi desfăşurată doar de către persoanele juridice care deţin licenţă emisă de Banca Naţională, iar „MMM-2011” nu deţine o astfel de licenţă.”
Amintim că ECO.md a scris în repetate rânduri despre pericolul piramidei financiare MMM 2011, despre Mavrodizarea Moldovei sau de ce nu trebuie să investești în MMM 2011 citiți aici.








Lasă un comentariu