Economist

Nivelul la care se împrumută majoritatea ţărilor europene este un semnal clar pentru întreaga economie globală. Investitorii se grăbesc să cumpere titluri de stat americane, germane şi ale încă unor ţări cu economii sigure, din ce în ce mai puţine la număr.

Când oamenii sunt pregătiţi să plătească pentru privilegiul de a avea în posesie o foaie de hârtie pentru doi ani de zile, şi sunt dispuşi să împrumute guvernul SUA pe 10 ani la o dobândă modică de 1,5%, e clar că se aşteaptă la stagnare şi deflaţie sau sunt îngroziţi de dezastrul iminent. Oricare din opţiuni n-ar fi adevărată, este clar că ceva nu merge bine în economia globală, scrie The Economist.

Acel ceva e o combinaţie de creştere economică încetinită şi riscul în creştere de producere a unei catastrofe. Economiile sunt din ce în ce mai slabe în întreaga lume. Recesiunea din ţările de la periferia zonei euro se adânceşte. Trei luni consecutive cu un număr mic de locuri de muncă create sugerează că şi revenirea economică a Americii este în pericol.

Chiar şi cele mai mari economii emergente ale lumii au întâmpinat greutăţi. PIB-ul Braziliei creşte mai încet decât cel al Japoniei, India este într-o mare încurcătură, iar economia Chinei încetineşte. O înrăutăţire a situaţiei globale la atât de puţin timp după recesiunea precedentă indică o stagnare generală.

Stagnarea sună însă bine pe lângă pericolul destrămării zonei euro. În Uniunea Europeană, cea mai mare zonă economică a lumii, băncile s-ar putea prăbuşi, ţările ar putea intra în faliment şi depresiune după modelul unor piese de domino - o calamitatea financiară care ar face falimentul Lehman Brothers din 2008 să pară nimic prin comparaţie.

Posibilitatea ieşirii Greciei din zona euro după alegerile din 17 iunie, deteriorarea sistemului bancar din Spania şi dezintegrarea rapidă a surselor de venit europene cresc şansele adeveririi unui scenariu apocaliptic. De această dată va fi mai greu de luptat cu situaţia rezultată. În 2008, băncile centrale şi politicienii au lucrat împreună pentru a preveni o depresiune. Astăzi, politicienii se ceartă incontinuu. Chiar dacă tehnocraţii din băncile centrale ar putea face mai multe, ei au din ce în ce mai puţine arme la dispoziţie.

Creata în Atena, înrăutăţită la Berlin

Nimeni nu vrea să testeze scenariile sumbre. Acum este rândul politicienilor europeni să ia măsuri ferme în privinţa euro. Chiar dacă ei vin cu o soluţie credibilă, asta nu garantează o relaxare a economiei globale, dar în lipsa unui plan cu siguranţă rezultatul va fi o tragedie economică. Într-o măsură extraordinară, soarta economiei globale depinde de cancelarul german, Angela Merkel.

Intr-un fel, pare nedrept ca toata vina să pice în cârca Angelei Merkel, politicieni din întreaga lume nereuşind să ia măsurile necesare - din Dehli pana la Washington. În Europa, aşa cum germanii indică necontenit, investitorii nu sunt îngrijoraţi de guvernul prudent al lui Merkel, ai cărui predecesori au reconstruit economia în urmă cu zece ani. Problema constă în lipsa încrederii în ţările nereformate şi conduse prost.

În afara Germaniei, s-a ajuns la un consens asupra lucrurilor pe care Merkel trebuie să le facă pentru a păstra moneda unică. Pe listă se află trecerea de la austeritate la politici bazate pe creştere economică; complementarea monedei unice cu o uniune bancară (cu depozite asigurate la nivelul zonei euro, supraveghere şi surse comune pentru recapitalizare a băncilor cu probleme) şi crearea unor eurobonduri comune, sigure, care ar permite economiilor periferice să îşi reducă gradual datoriile. Aceasta e soluţia preferată de guvernele de la Washington, Beijing, Londra şi multe alte ţări din zona euro. În această situaţie, de ce nu a început deja Germania să ia măsuri?

Realitatea este că Angela Merkel încă nu a explicat cu adevărat poporului german că sunt în faţa a două opţiuni neplăcute. Prima este salvarea ţărilor cu probleme, iar a doua este sfârşitul zonei euro. Unul din motivele pentru care mulţi germani se opun creării eurobondurilor este ideea greşită că zona euro ar putea supravieţui fără acestea. Cu toate acestea, Angela Merkel are o strategie dubla. Ea crede că, în primul rând, somaţia la austeritate şi refuzul de a salva ţările vecine este singurul mod în care Europa poate fi reformată. În al doilea rând, dacă dezastrul devine realitate, Merkel crede că Germania poate să fie statul erou care să salveze pe toată lumea.

Aceasta idee din urmă a Germaniei este riscantă. Dacă sistemul bancar spaniol s-ar prăbuşi, nici măcar Angela Merkel nu l-ar putea salva. Dacă Grecia iese din zona euro, situaţia s-ar înrăutăţi în întreaga Europă, inclusiv în Germania.

Merkel trebuie să creeze un plan clar pentru moneda unică, cel târziu până la summitul din 28 iunie, sau chiar mai devreme dacă alegerile din Grecia produc panica. Aceasta ar trebui să fie destul de bun încât să şteargă toate îngrijorările privind angajamentul Germaniei pentru salvarea euro şi trebuie să includă plăţi imediate sau o integrare mai profundă, precum o promisiune de creare a eurobondurilor şi recapitalizarea băncilor Spaniole.