Când este vorba despre promisiunea de a reformata economia dinspre consum spre producere şi exporturi, guvernanţii noştri obişnuiesc să aducă drept exemplu pozitiv al acestui proces activitatea Zonelor Economice Libere. Într-adevăr, într-o oarecare măsură, acestea reprezintă un motor de creştere şi o resursă importantă de producere. Însă potenţialul lor este totuşi destul de limitat. Mai ales în ce priveşte resursele umane.
Potrivit unui raport recent al Ministerului Economiei, în primul trimestru al anului curent, cele şapte ZEL-uri au fabricat 7,4% din volumul producţiei industriale, volumul total al vânzărilor fiind de 486,1 mil. lei, în creştere cu 10,6 % faţă de aceiaşi perioadă a anului precedent. Totodată, cea mai mare parte a producţiei industriale fabricată în zonele libere în valoare de 404 mil. lei sau 83,1% a fost exportată. Un aport destul de însemnat la reducerea deficitului comercial.
Încă un indicator scos în evidenţă de către autorităţi este numărul de angajaţi ai rezidenţilor zonelor libere, care era de 6055 de persoane la finele primului trimestru. Acest număr se datorează în cea mai mare parte companiilor Draxlmaier din ZEL Bălţi, specializată în producerea cablajelor pentru industria auto, unde activează 2374 de persoane şi Lear Corporation din Ungheni-Business, care produce huse pentru automobile şi are 2081 de angajaţi. Mai mult, ambele companii au anunţat că intenţionează să mai deschidă câte o unitate de producţie şi să angajeze câte 1500 de oameni fiecare. S-ar părea că este o mană cerească pentru economia moldovenească, măcinată de lipsa de locuri de muncă. Însă, chiar dacă Draxlmaier oferă un salariu mediu de 4900 de lei iar Lear Corporation, de 4000 de lei, acestea se confruntă cu un deficit tot mai acut de braţe de muncă. Preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Economie, Buget şi Finanţe, Veaceslav Ioniţă, afirma săptămâna trecută în cadrul unei mese rotunde, că numărul persoanelor disponibile din Zona Ungheni este la limită şi nici regiunea Bălţiului nu este fără fund. Probabil, din această cauză, cei de la Lear Corporation au dubii în ce priveşte deschiderea noii fabrici la Ungheni. Problema este că rezidenţii zonelor economice libere sunt atraşi de costurile mici de producere de aici şi în primul rând de salariile mici pe care le plătesc angajaţilor. Moldovenii, însă, dacă nu sunt satisfăcuţi de salariile oferite, au alternativa plecării peste hotare, unde câştigă de patru-cinci ori mai mult faţă de salariile oferite de cele două companii.
Astfel, avem un cerc vicios. Companiile străine sunt atrase în ZEL-uri de costuri mici, implicit de salarii mici, pe când majoritatea moldovenilor nu sunt satisfăcuţi de astfel de salarii deoarece pot să plece la muncă peste hotare unde au câştiguri mai mari.
Nu e greu de constatat că modelul respectiv de creştere a producţiei nu este de lungă durată, or pentru a avea suficienţi muncitori, trebuie de majorat salariile iar odată cu creşterea salariilor, nici chiar ZEL-urile nu îi vor atrage pe investitori.
De fapt, guvernanţii noştri, deşi sunt conştienţi de necesitatea remodelării economiei, speră să o facă evitând adevăratele probleme, care împiedică dezvoltarea ramurilor producătoare – corupţia şi dezmăţul funcţionarilor.
Având la dispoziţie aparatul statului, pentru a configura economia este suficient să adopţi nişte măsuri stimulatorii sau de constrângere. Este necesar doar de făcut astfel încât să fie mai avantajos să produci decât să vinzi.
Pentru aceasta, însă, trebuie să deţii controlul sistemului şi să ai voinţă politică. La noi, însă, mai degrabă sistemul dictează acţiunile politicienilor iar voinţa politică este îndreptată cu totul în altă direcţie.
Lasă un comentariu