Economist

Sunday, May 19th

Last update07:00:15 AM GMT

Liberalizarea zborurilor: între interesul monopoliştilor şi companiile low-cost din afară

Email Imprimare PDF

Acordul privind crearea spațiul aerian comun între Republica Moldova și Uniunea Europeană va fi semnat la sfârşitul lunii iunie în cadrul Consiliului de Cooperare RM - UE, promit reprezentanţii statului. Drept urmare, vom avea curse aeriene mai frecvente, dar şi mai ieftine, graţie companiilor şi ofertelor low-cost care vor intra pe piaţă. Un lucru nu tocmai confortabil pentru monopolista Air Moldova, care nu pare să fie dispusă să cedeze nicio cursă. În prezent, o companie privată care vrea să opereze curse neregulate este nevoită să ceară acordul întreprinderii de stat Air Moldova, care ia decizii după bunul său plac.

Olga CEAGLEI

 

După mai bine de doi ani, scandalul zborurilor charter Chişinău-Antalia dintre Air Moldova şi Moldovian Airlienes continuă în instanţă. Conflictul dintre cei doi operatori avia a izbucnit în 2010 în urma refuzului Administraţiei de Stat a Aviaţiei Civile de a aproba lanţul de zboruri pe această rută pe care Moldavian Airlines vroia să le efectueze în perioada mai-octombrie 2011.

Recent, Air Moldova a contestat la Curtea Supremă de Justiţie decizia Curţii de Apel unde Moldavian Airlines a avut câştig de cauză şi care obliga Agenţia Aviaţiei Civile să elibereze autorizaţia solicitată de Moldavian Airlines, fără acordul concurentului său Air Moldova. „În data de 6 iunie, la Curtea Supremă s-a decis amânarea şedinţei pentru septembrie. Chiar dacă anterior am avut câştig de cauză, suntem nevoiţi să ne conformăm acestei decizii. Din păcate, pierdem perioada de vară, când creşte fluxul de turişti către Turcia”, susţine Anatolii Bzovii, directorul executiv al Moldovian Airlines.

Air Moldova nu cedează deşi, în acest context, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei susţine că monopolista Air Moldova activează sfidând legile concurenţei loiale. “De când este domnul Şalaru în funcţia de ministru al Transporturilor, am tot solicitat aprobări să putem să zburăm pe diverse rute şi niciodată nu s-a putut. Trebuie să mergem de fiecare dată la concurent să ne cerem voie, adică să-i cerem Air Moldova să fie de acord. Aşa ne-a răspuns Administraţia de Stat a Aviaţiei Civile care este subordonată dlui Şalaru, că Air Moldova nu este de acord ca noi să operăm”, declara acum un an Nicolae Petrov, directorul general Moldovian Airlienes.

Poate un operator aerian să efectueze zboruri fără acordul companiei aeriene concurente?

De curând, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei (ANPC) a informat printr-un comunicat de presă că prevederile conform cărora un operator aerian se află în imposibilitate de a efectua zboruri neregulate fără a obţine acordul concurentului, sunt prevederi care conduc la limitarea concurenţei.

„Se creează o situaţie în care compania desemnată, în cazul dat Air Moldova, poate abuza de situaţia sa, prin crearea de obstacole în calea pătrunderii pe piaţă a altor agenţi economici, fapt ce limitează concurenţa”, susţine Viorica Cărare, director general ANPC.

Întreprinderea de Stat Air Moldova, care este compania desemnată de către Republica Moldova pentru efectuarea mai multor rute aeriene, a atacat Hotărârea ANPC în instanţa de judecată. Cu toate acestea, în data de 10 mai 2012, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a menţinut în vigoare Hotărârea ANPC.

Moldova este una dintre cele mai scumpe destinaţii de zbor din Europa

Biletele de avion pentru zboruri de la Chișinău către destinații din UE (şi viceversa) sunt destul de ridicate, chiar dacă atât Air Moldova, cât şi Moldovian Airlines au lansat zboruri pe care le denumesc a fi low-cost, deşi rămân în continuare de 2-3 ori mai mari decât în alte state.

„Această situație se datorează caracterului restrictiv al pieţei care nu este una liberalizată şi faptului că orașul Chișinău nu este deservit de nicio companie aeriană low-cost. În consecinţă, o parte din cererea de transport aerian a Moldovei este deturnată către aeroporturi din țări vecine, precum România și Ucraina”, consideră expertul economic, Leonid Litra.

Anterior, mai multe companii străine care operează curse low-cost printre care şi reprezentanţii companiei Wizz Air au declarat că intenţionează să opereze curse low-cost de pe aeroportul Chişinău, dar s-au răzgândit după ce le-a fost cerută o taxă aeroportuară de 3000 de euro, în timp ce sunt dispuşi să achite nu mai mult de 400 de euro.

Cum se va schimba situaţia după liberalizare?

Moldova şi Belarus sunt unicele ţări unde zborurile low-cost nu sunt operate, deoarece piaţa nu este liberalizată. Astfel că, semnarea unui acord între RM şi UE privind crearea spațiul aerian comun va oferi posibilitate companiilor aeriene din UE să activeze în RM, şi celor moldoveneşti - în UE, fiind anulate toate restricţiile privind frecvenţa zborurilor şi accesul pe piaţă.

„În rezultatul semnării acestui acord, vom avea curse aeriene mai frecvente și diversificate, dar și servicii de transport în regim low-cost.”, declară premierul Vlad Filat.

Astfel, liberalizarea serviciilor aeriene cu UE va crea condiţiile adecvate pentru atragerea activităţii unor noi companii în RM, inclusiv a celor de tip low-cost, micşorarea preţului la bilete, mărirea numărului de rute şi destinaţii, oferirea unor servicii adecvate. De asemenea, autorităţile moldoveneşti au iniţiat o serie de acţiuni privind modernizarea aeroporturilor din Mărculeşti, Bălţi şi Cahul.

Totodată, Aeroportul Internaţional Chişinău a întocmit o nouă politică de stimulare a companiilor aeriene, care vor dori să lanseze destinaţii noi către UE. Dacă până acum, pentru o aeronavă de tip Airbus 320, cu o capacitate de 180 locuri, MTOW - 71,5 tone, la un nivel de 75% al factorului de încărcare al aeronavei (130 pasageri), compania aeriană trebuia să achite 28,51 euro per pasager pentru o călătorie tur-retur, politica de stimulare nouă presupune reducerea acestei cifre până la 11,48 euro per pasager. O reducere de 90% de la taxa de aterizare este oferită la fiecare zbor inaugural, atunci când este lansată o destinaţie nouă.

Dosar

În prezent, în Moldova există două companii aeriene care exploatează rute dinspre/înspre UE:

compania aeriană națională Air Moldova și transportatorul privat Moldavian Airlines.

Air Moldova deține o flotă relativ modernă de aeronave care operează pe rutele cu destinația UE (trei aeronave civile de mari dimensiuni Airbus A320 și două aeronave de transport regional Embraer 190). Începând cu ianuarie 2010, Air Moldova a efectuat zboruri către 13 destinații, 10 dintre acestea aflându-se în state membre ale UE (Austria, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Franța, Germania, Grecia, Italia, România și Spania).

Moldovan Airlines este o companie aeriană relativ mică, care exploatează două aeronave de transport regional pe rute cu destinația Ungaria și România (Timișoara). Aceasta colaborează cu compania omoloagă din România, Carpatair, care deține un hub la Timișoara.

În Moldova activează și alți transportatori aerieni care exploatează în principal aeronave proiectate în CSI, către alte destinații decât cele din UE. (Și Air Moldova utilizează astfel de aeronave, însă mai ales către destinații din afara UE).


Citește și:

Lasă un comentariu

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează