Cu 50 de ani în urmă, un francez şi un german, afectaţi de dezastrul pe care al Doilea Război Mondial îl lăsase în urmă, au pus pe picioare o întreprindere cu un nume nu prea comercial: Comunitatea Europeană a Cărbunilor şi Oţelului, scrie money.ro.
Încercările timide ale cancelarului Germaniei de Vest - Konrad Adenauer - şi ale prim-ministrului francez - Robert Schuman - de a realiza o integrare europeană (respectiv unirea industriilor de cărbune şi oţel ale Franţei, Germaniei de Vest şi Beneluxului) s-au transformat, 50 de ani mai târziu, într-un gigantic organism alcătuit din 27 de state, din care multe nici nu existau în 1952, arată CNN.
Acel concept de Uniune Europeană se află acum la o răscruce istorică şi ar putea să se dezintegreze în următoarele luni.
O moştenire care nu funcţionează
UE s-a extins atât ca scopuri, cât şi ca dimensiuni. A început ca o piaţă comună care acorda subvenţii masive fermierilor, a evoluat apoi la stadiul de comunitate cu politici de comerţ coordonate, şi-a deschis graniţele către majoritatea membrilor şi a adoptat o politică socială comună. S-au cheltuit sume importante pentru îmbunătăţirea infrastructurii ţărilor-membre mai sărace.
Unii critici asemuiesc Europa cu un piton care a înghiţit o capră. În 1990, în UE existau 12 membri; acum, 27 de membri îşi împart teritoriile de la Lisabona la Tallinn, de la Cipru sau Stockholm. Felul în care se va descurca Europa cu această moştenire disfuncţională va hotărî dacă zona euro îşi va reveni sau nu.
Care va fi viitorul Europei?
Europa are trei posibilităţi, potrivit analiştilor politici şi financiari.
1. Primul şi cel mai traumatizant este un colaps haotic al zonei euro, începând cu Grecia şi extinzându-se apoi în Spania şi Italia. Primul pas din acest scenariu este victoria partidelor greceşti care sunt pro-împrumut, urmată de implozia virtuală a Greciei, a cărei vistierie e acum aproape goală. Actualul Ministru grec al Economiei spune că ţara mai are fonduri doar până pe 15 iulie.
În acest scenariu, Germania alege să pună corectitudinea fiscală mai presus de principiile sale pan-europene. Mulţi nemţi cred deja asta, Ministrul adjunct de Finanţe Steffen Kampeter declarând pentru BBC că datoria este o "responsabilitate naţională". "Nu putem redistribui deciziile politice proaste luate de ţări care sunt îndatorate până peste cap", a spus acesta.
Germania a respins introducerea eurobondurilor, care ar fi diluat ratingul creditelor în avantajul economiilor statelor periferice. Iar cancelarul german Angela Merkel a avertizat că rolul Germaniei în salvarea zonei euro "nu este nelimitat".
Singura concluzie logică a primului scenariu este că zona euro s-ar reduce la puterile centrale Germania şi Franţa, pe lângă care s-ar ataşa Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg, state mai mici. Consecinţele pentru economia europeană ar fi dezastruoase: guverne care ar capitula în faţa datoriilor şi prelungirea recesiunii în toată Europa. În plus, însuşi procesul revenirii la monedele naţionale ar fi un coşmar legislativ.
2. În al doilea scenariu, Europa rămâne într-o situaţie incertă, în timp ce continuă să bâjbâie spre adoptarea unei uniuni fiscale şi bancare. Un compromis între Grecia şi Troică (care e destul de probabil, având în vedere că 80% din greci vor să rămână în zona euro) ar aduce ţara înapoi pe linia de plutire, deşi refacerea ei serioasă e la câţiva ani distanţă.
Planul pentru crearea unei uniuni bancare care ar asigura depozitele şi declinul datoriilor guvernamentale ar mai reduce din presiunea pusă pe guvernele care încearcă în prezent să găsească un teren comun. Merkel este conştientă că aceasta este o "sarcină herculeană", dar este în interesul Germaniei. 60% din exporturile Germaniei rămân în Europa şi sunt competitive deoarece preţurile lor sunt stabilite în euro, nu în mărci germane. Un colaps al zonei euro ar afecta foarte mult economia germană.
Merkel şi-a arătat sprijinul pentru o supraveghere mai strictă a industriei bancare din zona euro, criticând implicit felul în care autorităţile de la Madrid subestimează situaţia băncilor spaniole. Asta pare să fie o precondiţie importantă pentru ca Germania să continue să acorde sprijin financiar.
Anul viitor, Merkel se va confrunta cu un electorat care e deja deranjat de sprijinul pe care Germania îl acordă cu largheţe, fără a primi mare lucru în schimb. Până atunci, Merkel nu îşi permite să mai pară generoasă în faţa electoratului.
3. Al treilea scenariu presupune o integrare şi mai strânsă: "convergenţa economică" promisă de Maastricht, dar niciodată realizată din cauză că guvernele au permis creşterea datoriilor şi nu au reuşit să liberalizeze pieţele de muncă, să îşi supravegheze corect băncile sau să armonizeze sistemele de taxe. Aceasta este mantra Olandei, care îşi doreşte măsuri pentru a potenţa uniunea financiară, cum ar fi un fond comun pentru plătirea datoriilor.
E puţin probabil că astfel de schimbări bruşte şi majore să câştige sprijinul publicului european, care oricum nu mai e convins nici de beneficiile continuării integrării, nici de un stat german care nu mai vrea să îşi împartă banii cu alţii.
Contra-argumentul istoric este că Marea Criză europeană din 1931 "a contribuit direct la distrugerea democraţiei" şi în Germania, şi pe continent, potrivit economiştilor Niall Ferguson şi Nouriel Roubini.
Aceştia au concluzionat de curând, conform Financial Times, că "UE a fost creată pentru a evita repetarea dezastrului din 1930. Este timpul ca liderii europeni, în special cei ai Germaniei, să înţeleagă cât de aproape sunt să producă tocmai acest dezastru".
Sursa: realitatea.net cu referire la money.ro
Lasă un comentariu