Executivul a aprobat în şedinţa de azi proiectul politicii bugetar fiscale pentru anul viitor care, printre altele, majorează cenzul de vârstă la importul autoturismelor de la 7 la 10 ani.
Potrivit proiectului, vor fi majorate şi cotele accizelor. Astfel, pentru automobilele de opt ani acesta va fi mai mare cu cinci la sută, pentru cele de nouă ani – cu 10 la sută iar cele de 10 ani – cu 15%.
De asemenea, Ministerul Finanţelor, care este autorul proiectului propune
introducerea vinietei – a taxei pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova pentru autovehiculele înmatriculate în alte ţări, astfel încât toţi cei care folosesc infrastructura rutieră să contribuie la costurile ei.
Proiectul va intra în vigoare după ce va fi adoptat de Parlament.




gmail.com




Lasă un comentariu