Oficiul Republican al Dreptului de Autor propune membrilor săi, începind cu unu august, o soluție vizând protejarea drepturilor de autor și îmbunătățirea situației economice actuale a scriitorilor, pictorilior, fotografilor, scrie adevărul.md.
Noul soft se impune printr-o solutie inovantă in Moldova, acesta reprezinta un sistem de recunoasterea a pieselor sau imaginilor redate la radio, TV sau de cite ori va fi descarcata de pe paginile web, monitorizarea permintind autorilor sa afle ori de cite ori opera lor e folosita si care e valoarea reala a acestora, unde si cit este distribuit venitul acestora. In ce priveste protejarea acestora, totul depinde de legislatia in vigoare, care la momentul actual prevede, potrivit Art. 142 din Legea nr. 8 din 1996, o pedeapsa cu închisoare de la 3 luni la trei ani sau cu amendă de la 700.000 lei la 7 milioane lei.
Softul urmeaza a functiona in modul urmator: autorii îşi încredinţează drepturile, piesa este introdusa în sistemul de amprentare, i se da un cod anumit şi atunci după codul respectiv ea este detectată oriunde, iar organizaţia, în baza unui comision de administrare, are grijă ca operele să fie utilizate corect.
Oficiu Republican al Dreptului de Autor (ORDA) urmeaza sa elibereze incepind din 1 august licențe utilizatorilor de opere, in locul Asociaţia pentru Drepturi de Autor şi Conexe (AsDAC).








Lasă un comentariu