Economist

Wednesday, May 22nd

Last update04:15:43 AM GMT

S-a dat start acţiunilor practice de lansare a Fondului pentru Eficienţa Energetică

Email Imprimare PDF

Consiliul de administrare al Fondului de Eficienţă Energetică s-a întrunit astăzi, 25 iunie, într-o primă şedinţă pentru a stabili foaia de parcurs în procesul de lansare a finanţării proiectelor investiţionale în domeniul eficienţei energetice.

Membrii Consiliului au examinat Planul de acţiuni pentru lansarea FEE, Regulamentul Fondului şi termenii de referinţă pentru angajarea Directorului executiv şi Administratorului Fondului, precum şi procedura de selectare şi nivelul de salarizare. Totodata au fost stabilite si cerinţele faţa de directorul executiv,dintre care: să fie cetățean al Republicii Moldova, să deţină o experienţă de cel puțin cinci ani în managementul fondurilor, preferabil dedicate investițiilor în infrastructură, deține studii superioare în domeniul financiar, bancar, economic, management, mediu, juridic.

Şedinţa a fost prezidata de Viceprim-ministrul Valeriu Lazar,care a declarat că priorităţile pentru perioada imediată sunt instituirea Fondului pentru Eficienţă Energetică şi lansarea procesului de colectare a proiectelor spre finanţare.

Fondul pentru Eficienta Energetica este creat pentru a acorda sprijin implimentarii politicilor Republicii Moldova în domeniul eficienței energetice și valorificării surselor de energie regenerabilă, cît și pentru a atinge obiectvele Programului național pentru eficiență energetică pînă în anul 2020.

Obiectivul principal al Fondului este implimentarea proiectelor de eficienţa energetica cit si valorificarea surselor de energie regenerabila.

Resursele financiare ale Fondului pentru anul 2012 constituie aproximamtiv 100 mln. lei şi vor fi suplinite anual, cu surse din bugetul de stat, în corespundere cu legea bugetului de stat pentru anul respectiv, donațiile persoanelor fizice și juridice din Moldova sau din străinătate, ale instituțiilor financiare și partenerilor strategici de dezvoltare; veniturile financiare formate din dobânzi şi comisioane; credite şi alte instrumente financiare. Fondul va oferi următoarele produse financiare: grant, garanție, împrumut și leasing.


Citește și:

Lasă un comentariu

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează