Economist

Subminarea securităţii energetice a ţării este ca şi trădare ei

Gintaras Songaila, parlamentar lituanian

Ion DECUSEARĂ

Parlamentarul Songaila a înregistrat un proiect cu unele completări ale Codului Penal în conformitate cu care funcţionarii publici care, depăşindu-şi atribuţiile de serviciu sau neexercitându-le intenţionat, au adus pierderi deosebit de mari securităţii energetice şi independenţei Lituaniei, pot fi privaţi de libertate pe termene de până la 12 ani.

Exemplul Lituaniei, demn de urmat

În Lituania nu doar se vorbeşte despre securitatea energetică dar şi se acţionează. Recent ţara a obţinut aviz pozitiv de la UE pentru construirea unei staţii atomice în locul celei de la Ignalina (cu tehnologii sovietice, staţia producea cam 70 la sută din consumul total de energie electrică) închise în 2009 la cererea aceleiaşi UE. Valoarea proiectului se ridică la 6 mld. de dolari. De asemenea, Lituania vrea să construiască până în 2015 în portul Klaipeda un terminal pentru importul gazelor lichide şi, suplimentar, să unifice gazoductele proprii cu cele ale Poloniei.

Proiectul în cauză va costa aproximativ 470 mil. EURO. Şi toate acestea pentru a asigura cu energie ţara şi a reduce dependenţa energetică faţă de Rusia. Pentru cine nu cunoaşte vom spune că, la moment, Lituania nu are conexiune cu gazoductele europene şi depinde în exclusivitate, ca şi noi, de „Gazprom”. Volumele finanţelor care vor fi atrase şi valorificate impresionează şi te lasă „knock-out” dacă le compari cu cele câteva milioane de EURO pe care autorităţile noastre nu vor să le ia pentru că nu vor să „tragă” cei câţiva kilometri de „ţeavă” până în UE. Ar trebui, totuşi, să se grăbească pentru că Ucraina propulsează tot mai insistent ideea utilizării propriilor gazoducte în regim „revers”, adică pentru a aduce gaze din Europa. Primele 5 mld. m3 au fost deja negociate cu o companie germană, iar graba cu care Rusia vrea să ocolească Ucraina în exportul de gaze prin „Northstream” şi „Southstream” măreşte probabilitatea realizării acestui scenariu. Dacă se vor mai întinde lucrurile cu conexiunea vom cumpăra gaze europene din Ucraina, desigur, cu toate consecinţele derivate din această situaţie.

Tentativele „bursiere” ale autorităţilor ruseşti

Prin 2006 era cât pe ce să mă fac un fan al lui Vladimir Putin, pe atunci preşedinte al Rusiei într-al doilea mandat. Desfăşura omul în acel an o activitate intensă de organizare a comerţului bursier cu gaze naturale. Bursele energetice se concepeau de către ruşi ca o componentă a unei, să-i spunem în cazul dat, chestiuni ambiţioase – sistemul ce ar asigura convertibilitatea rublei ruseşti. Nu mai ţin minte dedesubturile şi motivele acestor acţiuni, dar mi se pare că se semnase chiar un act de organizare a unei burse gazo-petroliere la Sankt – Peterburg. S-au făcut şi câteva tranzacţii experimentale pe platforma comercială „Gazprom – Mejregiongaz”, o subsidiară a „Gazprom”-ului. După un număr extrem de limitat de vânzări (au participat 32 de companii, inclusiv private, producătoare de gaze) preţurile la gaze au început să scadă, semn că oferta de gaze depăşea cererea. Semnalul a fost „bine” înţeles şi comerţul bursier a fost stopat. Se spune că au mai fost ceva tranzacţii (n-am auzit nimic despre ele) prin anii 2007-2008, dar odată cu criza (supraproducţia a devenit şi mai accentuată) companiile private, chipurile, neavând nici un interes în vănzarea gazelor la bursă, au revenit la vechea practică: vânzarea în totalitate a gazelor câtre „Gazprom”. În aprilie 2011, încă preşedintele Medvedev, a ordonat primului ministru Putin şi vice – premierului Secin să întreprindă măsuri urgente pentru lansarea către 1 iunie 2011 a activităţii bursei gazelor. Peste un an (15 iunie 2012) guvernul condus de Medvedev solicită scoatere de pe rol a dispoziţiei guvernamentale „Despre realizarea gazelor naturale la bursele de mărfuri” din motive de necorespundere cu legislaţia în vigoare. Cea mai „serioasă” necorespondenţă rezidă în regulile de acces a producătorilor particulari la reţelele de gazoducte controlate în totalitate de către „Gazprom”. Chiar şi în stare rudimentară, orice comerţ bursier implică transparenţă în procesul de funcţionare/tranzacţionare. În domeniul gazelor, printre altele, este necesară cunoaşterea capacităţilor în timp real ale gazoductelor. În Rusia, „Gazprom” –ul ca unic deţinător al reţelelor, bătând în secretul comercial, nu doreşte să pună la vedere datele necesare. Deşi se vehiculează că accesul la reţele a potenţialilor vânzători de gaze ar fi principalul impediment în calea bursei, mi se pare că nu din necunoaşterea unor parametri, ci mai degrabă din cunoştinţele despre starea în ansamblu a sistemului de gazoducte comerţul bursier rusesc, metaforic vorbind, nu ia foc.

Motivul declarat cu care guvernul rus îşi motivează renunţarea la pornirea bursei gazelor este de râsul curcilor: instituţiile implicate nu au fost apte să formuleze poziţii unice în organizarea comerţului cu gazele naturale. Aceste explicaţii „de ochii lumii” ne dau suficiente imbolduri să credem că motivele sunt mult mai serioase şi că până la pornirea bursei în Rusia mai e ceva cale de parcurs.

Ce înseamnă, de fapt, comerţul bursier?

Pe lângă partea albă: organizare, ordonare şi transparenţă, preţuri spot şi turaţii mari ale derulării contractelor de vânzare / cumpărare acest comerţ mai implică şi o volatilitate mare a preţurilor, o sporire a rolului factorilor aleatorii greu de controlat, dificultăţi în pronosticarea volumelor şi preţurilor de realizare şi, în ultimă instanţă, a fluxurilor financiare disponibile. Pentru ţări ca Rusia, exporturile căreia se rezumă la materia primă şi un număr redus de produse de bază (prelucrare rudimentară) din câteva ramuri ale economiei , care deţin peste 82 la sută din total, sunt vitale menţinerea stabilităţii preţurilor pe fundalul unei volatilităţi cât mai reduse a acestora.

Exporturile Rusiei în anul 2008

Sursa: ROSSTAT

De fapt, aici important este de urmărit nu preţurile propriu - zise ci dependenţa dintre preţurile relative, măsurate ca raportul dintre preţurile la materia primă şi cele la produsele cu grad înalt de prelucrare şi nivelul de volatilitate a acestor preţuri. Toate mărfurile din exporturile ruseşti, în special gazele, cad în zona de preţuri relative mici cu volatilitate mare. Din situaţia creată sunt două ieşiri: măreşti gradul de prelucrare a produselor (lucru dificil pentru Rusia, o pot dovedi cu date solide) sau reduci volatilitatea preţurilor. În cazul gazelor, reducerea volatilităţii înseamnă, întâi de toate, preţuri fixate pe termen lung. Iar contractele cu preţuri fixate pe termen lung şi cu diferite clauze, gen „take or pay” nu prea au trecere la bursă. Din atare motive Rusia se ţine cu dinţii de aceste contracte şi tergiversează acceptarea comerţului bursier în tranzacţiile cu gaze. Consecinţele situaţiei sunt previzibile: denaturarea totală a „spiritului de piaţă”. Exemplul cel mai concludent al aplicării spiritului de piaţă în stil rusesc este Ucraina care cumpără cele mai scumpe gaze de pe continent.

Liberalizarea preţului pe ruseşte sau cum industriile ruseşti vor plăti mai mult pentru gaz decât cele europene

În numerele precedente am discutat despre preţurile la gaze în cazul când Rusia ne vinde combustibilul la preţurile interne. Cele 319 USD/1000 m3 (vezi relatarea trecută) au fost calculate dacă ar rămâne neschimbată situaţia din pieţele mondială şi cea europeană ale gazelor. Şi cum influenţa din pieţele externe se poate transmite, în linii mari, prin bursă, iar Rusia, din câte se configurează, amână acceptarea şi aplicarea principiilor bursiere (mai pe româneşte vorbind, fuge de bursă ca dracul de tămâie) preţurile la gaze în această ţară vor fi pe o bună bucată de vreme reglementate şi dirijate de autorităţi. Iar autorităţile ruse spun prin Hotărârea Guvernului Rusiei Nr.1205 din 31.12.2010 „Despre perfecţionarea reglementării de către stat a preţurilor la gaze” că de la 1 ianuarie 2015 se va trece de la reglementarea preţurilor la gaze la reglementarea de către stat a tarifelor pentru serviciile de transportare a gazelor prin gazoductele magistrale de pe teritoriul Federaţie Ruse, iar preţurile la gaze se vor calcula conform unei formule aprobate de către Serviciul Federal de Tarife. În formulă este înglobată liberalizarea, comerţul bursier şi principiile de piaţă aşa cum le înţeleg autorităţile Rusiei. Ea (formula) trebuie să asigure pentru „Gazprom” egalitatea rentabilităţilor din livrările de gaze pe piaţa internă şi cea externă.

În acest context dorim să facem ultima remarcă. După cum arată calculele unor experţi ruşi din domeniul industriei gazelor, aplicarea principiului „echivalenţei rentabilităţilor” ar face ca rentabilitatea internă (în cazul păstrării monopolului „Gazprom” - ului asupra gazoductelor) să o depăşească pe cea obţinută din exportul în ţările europene. Dacă lucrule stipulate în Hotărârea 1205 îşi menţin valabilitate, către 2015 se aşteaptă ca preţurile pentru consumatorii industriali din Rusia să fie mai mari decât preţurile similare din UE. Cine mai stă la îndoială că poate fi aşa să compare preţurile actuale la benzină în SUA şi, respectiv, în Rusia.

Ce aduce „liberalizarea” pentru noi?

Care va fi preţul în cazul când Rusia ne va vinde gazele la preţurile deduse din aplicarea principiului „rentabilităţii echivalente” calculat conform formulei despre care vorbim. La calcularea preţurilor interne se iau în considerare taxele de export şi cheltuielile aferente transportării şi realizării gazelor în ţările europene (în versiunea rusă „Дальнее зарубежье”). În linii generale preţul „rentabilităţii echivalente” se calculează prin deducerea din preţul mediu european a: 1) taxei de export, 2) a altor impuneri vamale, 3) cheltuielilor pentru tranzit, păstrare şi realizare a gazelor.

Conform datelor raportului financiar al „Gazprom” –ului pentru anul 2011 preţul de realizare al gazelor ruseşti (fără taxe vamale) pe piaţa europeană a fost de aproximativ 313 USD/1000 m3 (taxa vamală efectivă). Dacă am aplica taxa vamală nominală stabilită de guvernul Rusiei la exportul de gaze care constituie 30% din valoarea mărfii (deşi am mari dubii că „Gazprom” – ul va fi de acord să fie aşa) atunci am obţine aproximativ 268 USD/1000 m3. Din aceste valori mai scoatem cam câte 10 USD/1000 m3 care constituie diferenţa dintre cheltuielile de transportare a gazelor pentru export până la hotarele Rusiei şi cheltuielile de transportare pentru consumatorii ruşi: obţinem, respectiv, 303 şi 258 USD/1000 m3 . Celelalte cheltuieli pentru transportare şi lucrări aferente nu are rost să le deducem deoarece, în orice caz, le vom achita noi. Cam acestea ar fi preţurile de achiziţionare a gazelor în cazul când Rusia va aplica, din 2015 (?), principiul egalităţii rentabilităţilor. Estimate la nivelul anului 2011, ele (preţurile) sunt valabile în cazul când Ucraina îşi menţine nemodificată taxa de tranzit a gazelor care este, am văzut-o într-unul din numerele precedente este de 2.84 USD/1000 m3 /100 km. Indubitabil că aceste preţuri se vor mări dacă Ucraina va mări taxa de tranzit.

Politicile în comerţul cu gaze promovate în prezent de ruşi nu pot nicidecum duce la ieftinirea acestora

Aici, pe lângă faptul că autorităţile au suficiente motive tradiţionale să o facă mai apare un factor: principiul rentabilităţii echivalente.

Odată cu aplicarea acestui principiu se intensifică impactul asupra preţurilor de livrare interne venit din contradicţiile de interese ale producătorilor şi consumatorilor din Rusia. Ideea este următoarea. „Gazpromul” –ul pentru a obţine o rentabilitate mai mare în interiorul ţării are interese directe ca taxele de export efective să fie cât mai mici. Una din căile posibile ale diminuării taxei, chiar dacă taxa nominală introdusă de autorităţi ar rămâne neschimbată, este sporirea ratei de re-exportare a gazelor din Asia Centrală prin gazoductele pe care „Gazpromu”-ul le ţine. Experţii susţin, dar o putem calcula şi fără ei, că reducerea cu 1% al taxei efective scoate suplimentar de la consumatorii ruşi şi trece în visteria „Gazprom” –ului 1 miliard de Dolari SUA.

Pe de altă parte consumatorii ruşi pot să reducă preţurile dacă vor susţine pe toate căile posibile ridicarea taxei de export, care şi aşa este foarte mare, iar preţurile de livrare în ţările europene, fiind legate de petrol nu depind de nivelul taxei. Acest lucru ar spori şi mai tare povara fiscală pe „Gazprom” şi este puţin probabil să se realizeze. O altă pârghie de reducere a preţurilor interne ar fi susţinerea, politică sau de altă natură, că ţările de tranzit, Ucraina în primul rând, să mărească taxele de transportate şi stocare ale gazelor. Şi aici calculul e simplu: fiecare dolar adăugat la cheltuielile „Gazprom” -ului” pentru taxele de tranzit este echivalent cu un dolar economist de consumatorii ruşi şi, implicit, pierdut de consumatorii moldoveni, deoarece nu am auzit ca Ucraina să manifeste vre-o intenţie de a adera la Uniunea Vamală.

Încă nu putem spune cu certitudine pe care traiectorie o vor lua evenimentele, una, însă, o ştiu cu siguranţă: în cazul aplicării principiului rentabilităţii echivalente preţurile pentru Moldova vor creşte. Cu condiţia ca petrolul să nu scadă prea tare în preţ sau Rusia să nu modifice formula de calculare a preţului la gaze în care acestea sunt corelate cu preţurile la păcură şi la motorină. Ce este oare mai uşor de realizat, cine poate să spună?