i un credit ipotecar, trebuie să ştii că în cazul în care nu-ţi vei onora obligaţiunile contractuale, banca va putea iniţia procedura de executare silită fără să se adreseze instanţei de judecată. Un proiect de lege care prevede simplificarea procedurii de executare a fost aprobat astăzi în lectura a doua de Parlament.
Conform noilor prevederi legale privind optimizarea cadrului juridic şi crearea unui mecanism extrajudiciar de executare silită a dreptului de ipotecă a fost simplifică procedura de executare silită a ipotecii. Aceasta va fi posibilă fără citarea părţilor implicare şi fără dezbateri judiciare.
În cazul neonorării de către persoana care a beneficiat de un credit ipotecar a obligaţiilor contractuale, banca va avea posibilitatea să execute silit dreptul de ipotecă fără obligativitatea adresării în instanţa de judecată. În această formulă, pentru orice întârziere de plată, creditorul poate iniţia direct executarea silită a bunului imobil ipotecat.
Totodată, potrivit noului Cod de executare sunt recunoscute ca documente executorii o serie de acte notariale care, cu acordul părţilor, sunt investite cu formă executorie.
Persoanele însă vor putea contesta în judecată actul de executare silită şi, în cazul în care instanţa declară nulă acţiunea de executare silită, banca va restitui bunul şi va repara prejudiciul cauzat.








Lasă un comentariu