Runda de licitaţii cu acţiunile din patrimoniul statului desfăşurată la finele lunii iunie la Bursa de Valori s-a soldat cu rezultate destul de modeste, statul reuşind să vândă doar două pachete de acţiuni. Unul dintre ele aparţine celui mai mare producător autohton de cosmetice Viorica Cosmetic, fapt ce a provocat discuţii contradictorii privind corectitudinea tranzacţiei şi viitorul întreprinderii, dar şi a industriei autohtone de cosmetice.
Cu un număr mic de producători, piaţa de cosmetice este în stadiu embrionar în Republica Moldova, şi respectiv, potenţialul ei de creştere este destul de promiţător. Deoarece producţia autohtonă este la început de cale, majoritatea cosmeticelor vândute pe piaţa moldovenească sunt importate, iar cele autohtone nu se bucură de prea mulţi clienţi. Chiar dacă consumatorii nu optează pentru producţia locală, în ţara noastră activează patru companii cosmetice,dintre care cea mai mare este Viorica Cosmetic, până nu demult aflată în proprietatea statului şi recent privatizată de unul din cele mai mari grupuri industrial-bancare din ţară, Daac-Hermes.
Vânzarea Viorica-Cosmetic, o afacere bună sau nu prea!?
Întreprinderea a mai fost scoasă la privatizare şi în 2008, la preţul de 35 mil.lei - 19,7 lei pentru o acţiune la o valoare nominală de 11 lei, însă nu a fost vândută în pofida conjuncturii economice favorabile de atunci. Ulterior, în urma unui proces de judecată ce se referea la o construcţie nefinisată, pachetul întreprinderii a fost redus cu 74 mii acţiuni, iar preţul uneia a crescut până la 30 de lei. În acelaşi timp, autorităţile au considerat oportun să majoreze şi preţul pachetului, care a ajuns până la 51 mil. lei. La 26 iunie curent, pachetul de 95,8 acţiuni ale Viorica Cosmetic a fost vândut integral, la preţul de start de 30 de lei bucata faţă de costul nominal de 10 lei pentru o hârtie de valoare, statul acumulând 51,04 mil. lei în urma tranzacţiei.
Deşi experţii susţin că doar terenul aferent fabricii costă mai mult decât preţul la care a fost văndută, Ministrul Economiei,Valeriu Lazăr, a spus că Viorica Cosmetic a fost vândută la un preţ bun. „Nu m-am aşteptat la o afacere aşa generoasă. Este un preţ bun pentru o firmă cu profit simbolic” a spus Lazăr.
Dar oare aşa este? Stabilind preţul de vânzare, specialiştii iau în consideraţie o serie de indicatori, dintre care cel mai important este evoluţia valorii activelor întreprinderii. La Viorica-Cosmetic valoarea acestora a crescut, dar nu suficient, odată ce doar preţul terenului aferent este mai mare nemaivorbind şi de valoarea încăperilor de producere şi a celorlalte active. Dacă în 2008, valoarea activelor societăţii constituia 36,7 mil. lei, în 2011 aceasta a ajuns la 44,3 mil. lei şi aceasta a fost, probabil, suma de la care au pornit autorităţile atunci când au expus pachetul la vânzare.
Cât priveşte indicatorii financiari, aceştia sunt şi mai modeşti. Volumul vânzărilor pe parcursul anului trecut s-a redus cu 3,8 la sută – de la 18,2 mil. lei în 2010, până la 17,5 mil. lei, iar profitul a scăzut de la 53,8 mii lei până la 17,8 mii lei.
Noul proprietar promite că va păstra profilul
Noul proprietar al întreprinderii a devenit societatea pe acţiuni Pielart din Chişinău. Peste 49 la sută din acţiunile acesteia sunt deţinute direct de către Daac-Hermes, iar prin companiile afiliate Stelarinvest SRL (7,18%) şi Ratibor SA (9,33%) precum şi alte companii afiliate, grupul controlează în total peste 70% din acţiunile companiei. Deşi Pielart are ca activitate de bază acordarea serviciilor de arendă, producerea tălpilor şi tocurilor din cauciuc pentru încălţăminte, preşedintele consiliului de administraţie al DAAC-Hermes Group,Vasile Chirtoca, a spus că, în esenţă, profilul de activitate al Viorica-Cosmetic va fi păstrat. „Pe parcursul următorilor ani se planifică realizarea unor investiţii majore în dezvoltarea întreprinderii,cu atragerea investitorilor străini”, a menţionat acesta. Potrivit lui, întreprinderea achiziţionată va fi dotată cu tehnologii moderne, care să permită extinderea gamei de produse,în special pentru copii. Accentul va fi pus pe utilizarea materiei prime ecologice autohtone. Totodată, pentru sporirea clienţilor, se va eficientiza marketingul şi se va îmbunătăţi aspectul produselor. Potrivit lui Chirtoca, compania va acorda o atenţie deosebită consolidării poziţiei produselor pe piaţa internă, însă accentul principal va fi pus totuşi pe export.
Adunarea Generală va da răspuns la mai multe întrebări
Schimbările, care urmează a se produce la compania proaspăt privatizată vor fi girate la adunarea
generală a acţionarilor care este convocată pentru data de patru august. Potrivit anunţului referitor la convocarea adunării, în cadrul ei vor fi făcute totalurile activităţii întreprinderii pentru semestrul întâi al acestui an, vor fi aleşi membrii Comisiei de Cenzori şi ai Consiliului Societăţii. Viorica- Cosmetic de mult timp îşi păstrează o poziţie fermă pe piaţă, dovadă că este o afacere sigură. Însă pentru satisfacerea cerinţelor consumatorilor, care sunt în schimbare permanentă, este necesar de a perfecţiona procesul tehnologic şi de a implementa tehnologii noi de fabricare a produselor, iar pentru aceasta sunt necesare investiţii.
DOSAR:
Viorica Cosmetic a fost fondată în 1989, cu numele de Viorica, iar din 1996, îşi schimbă denumirea în Viorica Cosmetic. În prezent,este cel mai mare producător de cosmetice şi parfumerie din Moldova, producând peste 200 denumiri de parfumuri, creme, şampon şi săpun.








Lasă un comentariu