iile de agricultori nu renunţă la acţiunile de protest preconizate pentru 31 iulie curent. Marţi, delegaţi ai agricultorilor au avut o întrevedere cu reprezentanţi ai Guvernul şi ai Fondului Monetar Internaţional, la care au cerut repetat micşorarea taxei pe valoarea adăugată de 20%, aprobată recent de Parlament, dar fără rezultat.
Solicitat de Agenţia „INFOTAG”, preşedintele Uniunii Republicane a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect”, Alexandru Slusari, a declarat că la întrevedere, reprezentantul FMI în Moldova, Tokhir Mirzoev, şi premierul Vlad Filat au respins propunerile agricultorilor de anulare a Legii privind majorarea TVA în agricultură şi la zahăr de la 8% la 20%.
“Am încercat să-i explicăm reprezentantului FMI că majorarea TVA va cauza pierderi agricultorilor şi îi va arunca sau spre faliment sau spre economia tenebră, dar aceasta a spus că nu există cale de întoarcere. Majorarea TVA în agricultură este o greşeală strategică comisă de către actuala conducere. Bugetul de stat va avea de pierdut peste 450 mil. lei, pentru că agricultorii fie că vor falimenta, fie că vor ascunde veniturile şi operaţiunile efectuate. În aceste condiţii, am decis să nu renunţăm la proteste.”, susţine Sl
usari.
În condiţiile secetei din anul curent, în afară de majorarea cotei TVA, agricultorii se confruntă cu diverse probleme: accesul limitat la credite, la piaţa mijloacelor de producţie, la pieţele de desfacere a produselor agricole, în schimb, sunt nevoiţi să procure resurse energetice costisitoare.
Din anul 2013, TVA în agricultură va creşte de la 8% la 20%, diferenţa de 12% urmând să le fie restituită producătorilor peste 2-3 luni. Obiectivul de bază al Guvernului privind majorarea TVA în agricultură, dar şi a TVA la zahăr de la 8% la 20%, vizează asigurarea unei creşteri economice de 3%, menţinerea deficitului bugetar la nivelul de 1,2% şi a inflaţiei la nivelul de 5%. Creşterea TVA a fost recomandată de Fondul Monetar Internaţional.








Lasă un comentariu