Republica Moldova este una din cele mai vulnerabile state din regiune în domeniul energetic, a declarat Edward C. CHOW, expert în domeniul Energiei, Programul Energie şi Securitate Naţională din cadrul Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale al SUA, în cadrul întrevederii de astăzi cu premierul Vlad Filat.
Expertul american a spus că este pentru prima dată în Republica Moldova, deşi a activat timp de mai mulţi ani în statele din regiune Ucraina, România, Bulgaria, însă a înţeles care este situaţia în domeniul energetic din Moldova.
Premierul Filat s-a referit la gazoductul Iaşi-Ungheni, care urmează a fi pus în funcţiune până la finele anului 2013, la interconectarea liniei electrice Bălţi-Suceava şi construirea liniei electrice Bălţi-Suceava. De asemenea, prim-ministrul a vorbit despre implementarea de către Moldova a Pachetului energetic II şi III al Uniunii Europene.
Vlad Filat s-a referit şi la interesul Republicii Moldova faţă de resursele de energie alternativă, inclusiv ce utilizează biomase, menţionând că în acest sens ţara noastră se bucură de suportul Comisiei Europene, Guvernului Japoniei, a donatorilor internaţionali. „Noi avem o viziune clară privind ceea ce ar trebui să facem în privinţa diversificării surselor de energie. Trebuie să acţionăm rapid pentru a asigura securitatea energetică a ţării".








Lasă un comentariu