Compania Trans-Oil, controlată de omul de afaceri Vaja Jhashi a solicitat un credit de 70 mil. USD de la Corporaţia Financiară Internaţională (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale, pentru achiziţionarea fabricii de ulei Floarea-Soarelui din Bălţi şi cinci elevatoare. Însă, potrivit informaţiilor apărute în presă, Trans-Oil a achiziţionat încă în toamna anului 2011 fabrica şi cele cinci elevatoare de la WJ Group. Deşi atunci nu s-a anunţat nimic public, informaţii date au fost confirmate ulterior de însuşi ambasadorul SUA în Moldova, William Henry Moser.
Olga CEAGLEI
Trans-Oil a prezentat IFC un proiect investiţional în valoare totală de 110 mil. dolari care are drept scop pe lângă extinderea capacităţii de producere şi investiţii în domeniul eficienţei energetice, achiziţionarea fabricii de ulei din Bălţi şi a cinci elevatoare. Astfel, la 1 august IFC a anunţat că va investi cei 70 mil. de dolari în dezvoltarea afecrii Trans-Oil.
Pe site-ul oficial al Trans-Oil se menţionează că din proprietatea acesteia fac parte cinci elevatoare, terminalul de încărcături din portul Giurgiulești și fabrica de ulei din Ceadâr-Lunga. Elevatoarele, care anterior aparțineau companiei WJ Group și fabrica din Bălți nu sunt indicate. De fapt, Trans-Oil deţine fabrica de ulei din Bălţi şi pe cea din Bender, şapte elevatoare, zeci de mii de hectare de teren agricol şi terminalul de cereale de la Giurgiuleşti.
Trans-Oil a intrat în posesia fabricii Floarea-Soarelui prin intermediul a două firme offshore din Cipru
Tranzacţia de preluare a fabricii Floarea Soarelui a fost realizată încă în iunie 2011, când două firme off-shore din Cipru, Amableus Limited şi Trezeme Limited, au cumpărat 49,76% şi, respectiv, 34,46% din acţiunile companiei Floarea Soarelui. Cel mai probabil, pachetul a fost achiziţionat de la WJ Group.
Deşi atunci nu s-a anunţat nimic public, se vorbea că în spatele tranzacţiei ar fi grupul Trans-Oil, controlat de milionarul Vaja Jashi. Confirmarea a venit de la ambasadorul SUA în Republica Moldova, William Henry Moser, care anunţă într-un interviu pentru Logos-press că Trans Oil Group a cumpărat recent compania Floarea Soarelui.
Contactaţi de InfoMarket, reprezentantul companiei WJ Group a răspuns că întreprinderea a fost vândută, însă nu au specificat numele noului proprietar. În schimb, președintele Consiliului de directori al Floarea Soarelui, Alexandr Sitarciuc, a declarat că juridic, în 2011 acționarii companiei nu s-au schimbat, însă în luna noiembrie anul trecut, prin decizia acționarilor a fost înlocuită în totalitate componența consiliului din cinci persoane. De asemenea, reprezentanţi ai două dintre cele cinci elevatoare, care aparțineau WJ Group, au declarat pentru agenția InfoMarket că din 2011 acestea au intrat în componența Trans-Oil.
Trans Oil Group deţine monopolul pe piaţa uleiului şi a cerealelor
Anul trecut, Trans-Oil a cumpărat de la WJ Group pe lângă fabrica de ulei din Bălţi şi fabrica de ulei din Bender. De asemenea, Trans-Oil a beneficiat de finanţare de la BERD pentru o nouă fabrică de procesare a seminţelor de oleaginoase în Ceadîr Lunga, fiind primul proiect finanţat de BERD în regiunea Găgăuzia.
Trans-Oil îi aparţin, de asemenea, depozite de cereale de circa 400.000 de tone metrice, Terminalul de cereale de la Giurgiuleşti, cu o capacitate de 50,000 de tone, cel mai mare și mai modern punct de export al grânelor, de pe Dunăre, câteva zeci de mii de hectare de teren agricol, fermă de porcine etc.
Astfel, Trans Oil Group devine monopolist pe piaţa uleiului din Moldova şi deţine 87 la sută din piața de prelucrare a semințelor de floarea soarelui din Moldova, potrivit datelor Corporației Financiare Internaționale.
Conform datelor Serviciului vamal, în anul 2011, Trans Oil a fost cel mai mare exportator de mărfuri din Republica Moldova. Până în 2009, Trans Oil lipsea din topul exportatorilor, iar în ultimii doi ani a avut o ascensiune fulminantă, graţie controlului asupra celor şase elevatoare şi a terminalului de cereale din portul Giurgiuleşti.
TransOil Group a fost fondat în 1997, de omul de afaceri american James E. Kelley. Acesta a început să investească în Moldova după câștigarea unui tender, organizat de Guvern, prin care a achiziţionat elevatorul din Căușeni.
Vaja Jhashi a preluat postul de președinte al Trans Oil Group în 2003. Ulterior, a întrunit toate activele companiei în Visions Holding SA și a relocat sediul din SUA în Geneva, Elveţia. În afară de Republica Moldova, grupul are afaceri prospere în Rusia și Kazahstan.
Vaja Jhashi este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Moldova. Pe lângă funcţia de preşedinte al “Trans Oil Group of Companies” din Moldova el este membru al Consiliului de Administrare al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, condusă de Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Parlamentului.








Lasă un comentariu