În prima jumătate a acestui an, preţurile medii de vânzare a produselor agricole s-au redus cu 2,3 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut, menționează date ale Biroului Național de Statistică.
Preţurile producătorului la produsele vegetale s-au micşorat în medie cu 14,8 la sută. Și mai mult au scăzut preţurile la cartofi – cu peste 80 la sută; struguri și legume – cu peste 30 la sută; culturile cerealiere şi leguminoase boabe - cu 10,1 la sută (în special la grîu – cu 5,6 la sută şi porumb – cu 9,4 la sută); floarea soarelui – cu 10,1 la sută.
La produsele animaliere însă a fost marcată o creștere a prețurilor cu 17,9 la sută. Cel mai mult au crescut preţurile la ouă alimentare – cu 21,6 la sută. Prețurile la vite şi păsări în masă vie au sporit cu 18,3 la sută, iar laptele s-a scumpit cu 5,3 la sută.
După seceta din acest an, potrivit prognozelor BNM, pentru anul viitor se prevede o majorare de 10 la sută a prețurilor la produsele agricole.








Lasă un comentariu