În ultimul timp observăm o tendință de creștere a numărului cererilor de recunoaștere a hotărârilor judecătorești străine, pentru a fi executate silit pe teritoriul Republicii Moldova. În unele cazuri, soluționarea litigiilor la aceste instanțe este prevăzută de clauzele de arbitraj, care au fost convenite de părți în contractele încheiate. În altele, aceasta este o utilizare a alternativei de alegere a instanței și a țării de adresare, care este prevăzută de legislațiile mai multor state, inclusiv și a Republicii Moldova (art. 39 a Codului de Procedură Civilă, în continuare CPC).
Totodată, pentru a primi careva ”avantaje” din utilizarea posibilității alegerii instanței și a țării de adresare, întâlnim cazuri de încălcare a principiului general de înaintare a acțiunilor la sediul pârâtului, în lipsa unor careva norme legale sau contractuale (art. 38 CPC). Menționez că acest principiu este consfințit și în art. 2 a Recomandărilor UNIDROIT – Principiile Transnaționale ale Procedurii Civile (2004).
Astfel de cazuri de adresare a acțiunii la instanța mai ”comodă” pentru reclamant, sunt inacceptabile din punct de vedere legal, în situația când între părți există clauză de arbitraj, care este ignorată sau chiar încălcată de reclamant și instanța care acceptă soluționarea cazului.
Potrivit art. 471 alin. (1) lit. c) CPC refuzul de a încuviinţa executarea silită a hotărârii judecătoreşti străine se admite în cazul când examinarea pricinii este de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova.
Totodată, legislația procesuală a Republicii Moldova nu prevede în mod expres dreptul instanțelor naționale de a refuza încuviinţarea executării silite a hotărârii judecătoreşti străine în cazul în care hotărârea a fost emisă cu încălcarea competenței, stabilite de părți în clauza arbitrală.
Totuşi, în temeiul art. 471 alin. (1) lit. e) CPC, cererea de recunoaștere a hotărârii străine se respinge în cazul în care executarea ei poate să contravină ordinii publice. Lipsa unei prevederi exprese și clare a noțiunii de ordine publică, duce la aplicarea neuniformă a acestei prevederi legale de către instanțele judecătorești.
Legislaţia Republicii Moldova nu cunoaşte o definiţie a ordinii publice. În doctrină şi în jurisprudenţă ordinea publică este privită ca o totalitate de dispoziţii legale imperative de drept public şi de drept privat ce urmăresc ca finalitate apărarea instituţiilor şi valorilor fundamentale ale societăţii, ocrotirea socială a tuturor persoanelor, a drepturilor şi libertăţilor omului.
În conformitate cu art. 115 alin. (4) a Constituției Republicii Moldova, organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată sunt stabilite prin lege organică. Legiuitorul a stabilit unele norme imperative în vederea reglementării competenței instanțelor și procedura de judecată.
Astfel, potrivit art. 28 alin. (3) CPC, instanţele judecătoreşti de drept comun judecă pricinile ce ţin de competenţa lor cu participarea persoanelor fizice şi juridice rezidente sau nerezidente, autorităţilor publice, organizaţiilor cu investiţii străine, organizaţiilor internaţionale care practică activităţi de întreprinzător, dacă … prin înţelegere a părţilor nu se stabileşte o altă modalitate de soluţionare a litigiului.
Prin urmare, în cazurile în care o instanță din țara străină a soluționat un litigiu, care urma a fi soluționat de instanța prevăzută de clauza arbitrală, instanța străină a ignorat și încălcat prevederile contractului încheiat între părți, iar hotărârea judecătorească străină a fost emisă cu încălcarea gravă a competenței.
În aceste circumstanțe, încălcarea competenței stabilite de către părți constituie o încălcare a dreptului părților de stabilire a modalității și instanței de soluționare a litigiilor (drepturi cu valoare de principiu pentru procedura civilă), ceea ce contravine direct normelor imperative sus-menționate, stabilite în act legislativ organic (Codul de Procedură Civilă) și în consecință ordinii publice a Republicii Moldova.
Mai mult, în aceste cazuri instanțele străine încalcă art.14 alin.(1) al Pactului internaţional din 16.12.1966 cu privire la drepturile civile şi politice, care prevede că orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil şi public de către un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege, care să decidă asupra contestărilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil.
În încheiere, constat că în vederea protejării drepturilor persoanelor fizice și juridice naţionale, ar fi binevenită introducerea în art. 471 CPC a unui temei suplimentar de refuz în admiterea cererilor de recunoaștere a hotărârii străine și anume în cazul emiterii hotărârii străine cu încălcarea clauzei arbitrale.
Vitalie Ciofu, Partener
GLADEI & PARTNERS
Lasă un comentariu