În prima jumătate a acestui an, lucrările de construcții s-au redus cu 2 la sută față de aceeași perioadă a anului trecut. Lucrările de construcții-montaj efectuate de către întreprinderi au însumat 1730,8 mil. lei, ceea ce reprezintă 98 la sută faţă de nivelul înregistrat în ianuarie-iunie 2011, arată date ale Biroulul Național de Statistică.
Pe elemente de structură a lucrărilor executate predomină efectuarea lucrărilor de construcţii noi, acestea însumând 898 mil. lei, iar ponderea lor a constituit 56,1 la sută din volumul total al lucrărilor executate. Lucrărilor de reparaţii capitale şi curente le-au revenit 41,6 la sută din volumul total al lucrărilor în antrepriză.
Cât privește volumul lucrărilor executate pe tipuri de obiecte, au sporit lucrările la clădirile rezidenţiale şi construcţii inginereşti, respectiv cu 8,8 la sută şi 7,5 la sută faţă de perioada similară a anului precedent, iar la clădirile nerezidenţiale – s-au redus cu 23,1 la sută.
Volumul principal de lucrări a fost realizat de către agenţii economici privați, care au executat lucrări ce totalizează peste 1400 mil. lei, sau 81 la sută din volumul total al lucrărilor executate şi 97,3 la sută faţă de prima jumătate a anului trecut.








Lasă un comentariu